Directorul sportiv al CFR Cluj, campioana en-titre și totodată liderul la zi al play-off-ului Ligii 1, Bogdan Mara, a declarat că și-ar dori ca jucătorii lui Dan Petrescu să susțină patru-cinci partide de verificare înaintea reluării sezonului competițional care este prevăzut a se produce la jumătatea lunii iunie.
Oficialul clubului ardelean a afirmat că fotbaliștii campioanei au resimțit din plin pauza cauzată de suspendarea competiției și că sunt în urmă cu pregătirea fizică.
„Este un pas înainte că am început antrenamentele. A fost o perioadă destul de grea, iar în acest moment nu pot spune că stăm foarte bine din punct de vedere fizic. A fost o perioadă lungă în care băieții s-au pregătit individual. Este foarte greu să respectăm toate aceste lucruri și să facem fotbal adevărat. E greu să joci fotbal fără contact, fără adversitate. În acestă perioadă se lucreză fizic. Sperăm să treacă și săptămâna aceasta și să vedem ce se va întâmpla. Ne dorim să facem 2-3 meciuri amicale, iar apoi să înceapă campionatul. E un timp foarte scurt. Avem nevoie de mai mult timp ca să lucrăm, avem nevoie de meciuri amicale. Ne trebuie minim 4-5 meciuri amicable! Suntem în discuții pentru meciurile amicale, dar așteptăm decizia finală pentru a ști ce avem de făcut. Să vedem ce se va întâmpla și ce își doresc și celelalte echipe. În cel mai rău caz o să jucăm între noi. Toți jucătorii respectă regulie, vin cu mască și punem preț pe regulile de igienizare. Băieții au înțeles acest lucru. La noi e un joc colectiv și fiecare are grijă de el, iar apoi de colegii lui”, a declarat Bogdan Mara în cadrul emisiunii ProSport Live.
CFR Cluj este lider în play-off-ul Ligii 1 cu 30 de puncte, având cu patru lungimi peste FCSB și Universitatea Craiova, formații care compelează podiumul cu 26 de puncte, cele două fiind despărțite de golaveraj.